E grav dom’le, grav!

12 05 2010

Sursa: newsin.ro

E miercuri. Spre seară. Acum două ore muream de cald, iar în acest moment tună şi fulgeră…aştept ploaia. Ştiţi ce se zice doar: „Vremea e nebună.”, aşa că nu mă plâng de aceste schimbări meteorologice, mai ales că nu mă încurcă cu nimic. Deschid televizorul, dar nu dau de niciun film care merită vizionat, aşa că, mutând canal după canal într-o disperată căutare de informaţie interesantă, ajung pe un canal de ştiri: îmbrâncituri, certuri, urlete, leşinuri şi jandarmi…şi bannere care urlă împotriva guvernului. Mut pe altul: acelaşi lucru, tema e alta.

Îmi amintesc că mult-stimatul nostru preşedinte Băsescu a ieşit cu o declaraţie publică în urmă cu câteva zile, prin care anunţa o scădere a salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Prin asta speră „iubiţii” noştri conducători să scape de un gol de 4,5 mld. euro din bugetul de stat pe acest an. Fac rapid în căpşorul meu un calcul: salariu minim în România este aproximativ de 700 lei. Dacă scădem 25% rămâne bietul om cu puţin peste 500 lei. Pensia medie pe economie este de 350 lei. Dacă scădem 15% ajungem la puţin peste 300 lei. Îmi pun automat întrebarea: abia trăiau oamenii ăştia înainte…dar acuma? :-s

Salariatul are cel mai probabil o familie, care nu se întreţine cu mâncare şi facturi de la sine: dimpotrivă, e chiar scump, chiar şi cu un singur copil. Pe de altă parte, nu am văzut niciun pensionar care să nu cumpere lunar medicamente care mai de care în ceea ce priveşte preţul: nu de fiţe, ci pentru a supravieţui. Deoarece sunt om şi judec, îmi dau seama că nu duceau o viaţă de vis nici înainte.

L-am auzit pe unul la TV zicând că deficitul bugetar alocat pensiilor este de 500 milioane de euro. Nu cred că este o informaţie necunoscută vreunui român cât a alocat România construcţiei unui site web propriu… Ştiţi cine nu o să simtă această scădere? „Pensionarii de lux” şi bugetarii cu salarii „nesimţite”. Scădeţi 25% din 200 milioane (fie chiar şi 50!) şi tot mai ai ce mânca…nu aceaşi poveste şi din 7, 10 sau 13 milioane (lei vechi). Cine a găsit soluţia la această problemă? Americanii, care au un sistem de taxe bazat pe venit: cu cât câştigi mai mult, dai mai mult la stat şi invers. Românii trebuie însă să inventeze gaura la macaroană😦.

Acum două săptămâni s-a declarat cât cheltuie statul pe lună cu fiecare câine vagabond din Bucureşti: 75 de euro. Făcând o simplă conversie în lei, asta înseamnă cam 300. Sunt convins că o parte din aceşti bani trec şi în anumite buzunare, însă vagabonzii nu mor nici ei de foame, deoarece încă sunt acolo şi încă din ce în ce mai mulţi. Cât cheltuie statul cu fiecare elev? Da, acea mică alocaţie de 42 de lei, care urmează şi ea să fie scăzută la 35. Să se intereseze guvernanţii cât costă un abonament de autobuz şi mâncarea de la şcoală pe fiecare zi, iar apoi să zică că ajunge. Da, avem corn şi lapte, însă îi rog să guste şi ei acel „lapte praf amestecat cu apă” şi acel „corn obţinut sintetic”…cum le-au numit profesorii. E comestibil, n-am ce zice, însă de-aia ne-a dat Dumnezeu gusturi să le folosim🙂.

Era vorba că indemnizaţia de creştere a copiilor pe primii 2 ani din viaţă, cât stă unul din părinte acasă, va fi 85% din salariul acestuia. Surpriză! Vor să scadă la suma fixă de 600 lei. Parcă văd că ţiganii rromi vor face copil după copil pentru acei bani, pe când, ei neavând salariu „oficial”, ce 85% să primească?  Dacă nu le-ar da însă, ar veni UE cu nu-ştiu-ce legi de egalitate între cetăţeni…

În acest context, rog guvernanţii să nu se mire că profesorii (majoritatea având oricum salarii mizere, dar nu comentez acum situaţia din învăţământ) boicotează sediul Ministerului Educaţiei, nu mai introduc notele în catalog de mânie şi întră în grevă pe 19 mai şi blochează anul şcolar pe perioadă nedeterminată din 31 a aceleaşi luni. De asemenea, rog Ministerul Muncii să nu se mire că mamele protestează chiar acuma în faţa clădirii cu scutece murdare de bebelaşi, nici alte instituţii de stat de prin ţară care sunt practic atacate de pensionar nervoşi* şi bugetari în grevă.

* vă rog să luaţi aminte că, deşi bătrâni şi foarte bolnavi, s-au simţit atât de ameninţaţi de aceste măsuri, încât au ieşit în stradă!

În primul stadiu pierd bugetarii, pensionarii şi copiii, urmează să simtă această scădere a salariilor mediul privat! Vânzările de haine, şi aşa grav afectate, vor scădea şi mai mult. Deja există oameni care nu-şi mai permit nici măcar 18 lei pe lună abonamentul la cablu Tv. „SĂ TRĂIŢI BINE!!!”

„Am ieşit din recesiune şi vom avea creştere economică pe primul semestru al anului 2010” este declaraţia unanimă a oricărui politician de la putere la începutul anului şi sfârşitul lui 2009.

În concluzie, sunt de părere că „Nu ne-am născut în locul potrivit”:


Acțiuni

Information

8 responses

12 05 2010
phillip

felicitari toni.M-a atras mult textul de la inceput:))

12 05 2010
Tony

Multumesc Phillip si ma bucur ca ti-a placut!😀

13 05 2010
daninho

politica sux🙂

13 05 2010
Tony

tell me about it…

25 05 2010
anonim

Nu pot sa inteleg de ce il critici doar pe Basescu stiu ca esti cu Geoana dar chiar si asa ce vrei sa se intample in tara asta tony nu pot sa te inteleg sa stii ca Basescu si guvernu Boc daca vor lua aceste masuri va fi ceva si vor avea tot respectu meu daca or sa aiba curaj sa o fac.Daca nu o sa o fac va fi fiindca le va fi frica ca nu vor mai fi votati si se stie bine ca s-ar putea sa fie un risc pe care nu vor sa si-l asume asa ca „SA TRAITI BINE”

25 05 2010
Tony

Gresit @anonim, nu sunt cu Geoana, sunt doar anti-Basescu. Personal, as fi cu Crin🙂.
Singurul motiv pentru care trebuie sa ia aceste masuri extrem de drastice acuma e deoarece nu au luat astfel de masuri la scara mai mica atunci cand criza a aparut in tara, deci oricum ai lua-o, tot e vina lor🙂.
Apropo, am pomenit de Basescu o singura data in text si am facut aluzie de vreo doua ori, dar textul e mult mai lung si cuprinzator, deci nu e un atac la adresa lui🙂.

27 05 2010
anonim

nici nu am spus asa ceva ca e un atac la adresa lui dar cum poti fi cu Crin si el e la fel de comunist ca Geoana plus ca nu aveam cum sa ia nush ce masuri fiindca noi pe timp de criza economica am fost si in criza politica,nu am avut guvern nush cat timp.

30 05 2010
Tony

Nu stiu cat de comunist e unul sau altul, stiu insa ca sub Basescu s-au inrautatit doar lucrurile si vroiam sa aiba o sansa la conducere si altcinvea…insa n-a fost sa fie.

Criza politica se putea termina in cateva zile, daca erau toti dispusi sa faca un compromis de putere pentru binele tarii, insa asa ceva nu se poate la noi in tara…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: