Un lucru făcut bine: Autostrada Cluj – Turda

18 06 2010

Ieri a trebuit să fac un drum până la Sibiu, motiv pentru care la 5:30 am pornit de acasă, pentru a ajunge înapoi seara. Ştiind de mai demult că drumul ţine cam 5 ore şi jumătate din Oradea, am calculat că o să ajung nu mai devreme de ora 11, în caz că nu vor apărea ambuteiaje, accidente sau alte surprize neplăcute, care să mă oblige să staţionez.

Drumul a fost bun până în Gilău – localitate înainte de Floreşti, ultima comună înainte de Cluj Napoca -, unde am avut parte de o surpriză, însă una plăcută! Se deschisese Autostrada 3: Cluj – Turda. Utilizându-o, am descoperit că la ora 10:15 minute eram deja în Sibiu, chiar în faţa clădirii pe care o căutam.

Cu alte cuvinte, în 20 de minute cât am stat pe autostradă am evitat un drum cel mai probabil plin de gropi, aglomerat, cu o limită de viteză de 60km/h, plictisitor şi destul de lung să mă întârzie cu cel puţin 30 de minute!

M-am folosit de ea şi la întoarcere şi mă declar mulţumit de această ambiţie a PDL de a termina aceşti 40 de kilometri de autostradă în mandatul lor. Lucrările continuă pentru un alt tronson şi sper să-l şi termine, deoarece dacă excludem micile trepidaţii ale maşinii din cauza unor denivelări mici de tot ale asfaltului, este cel mai bun lucru pe care l-au făcut vreodată! Pentru acest lucru chiar trebuie să-l felicit pe domnul Boc, deşi nu-mi vine să cred…

Este totuşi interesant că aceasta este doar a 3-a autostradă a ţării noastre, deoarece, în ultimii 20 de ani, Ministerul Transporturilor a avut fonduri de 2 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, suficient să împânzim ţara de autostrăzi. Ei bine, probabil toţi aceşti bani au avut alte destinaţii mai folositoare ţării😀 !

Am uitat să menţionez că este şi foarte liberă! La un moment dat credeam că am greşit drumul, deoarece eram numai noi… Ataşez şi următoarea galerie de imagini pentru a vă face o idee asupra acestui drum:

[nggallery id=2]

De asemenea, ieri am vizitat şi o bună parte din centrul istoric al Sibiului, însă nu am prea apucat să fac poze, deoarece eram pe fugă. Am reuşit însă să fotografiez interiorul catedralei romano-catolice:

[nggallery id=3]


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: