De ce mereu același final?

13 07 2010

Sunt total pentru ceva clasic. Nu am nimic împotriva sa, deși îmi place mereu să văd ceva nou. Totuși, există un lucru care nu-mi convine în deznodământurile serialelor/filmelor TV.

De obicei există un rău-făcător, care fie are tone de bani, fie este vreun rege sau duce, și un erou. Ăla vrea să conducă lumea, iar personajul principal îl oprește. Totuși, ceva nu îmi convine: unul, sau ambii, pierd totul!

Azi am văzut ultimul episod dintr-un desen animat – să vedeți la ce mă uit eu… – și personajul principal a trebuit să-și piardă puterile din naștere pentru a salva lumea. Adică toată viața ta ai fost obișnuit cu super puteri și una alta, iar acum ai pierdut tot.

De asemenea, se mai întâmplă când personajul negativ ajunge la închisoare și își pierde toată averea și alte cele. Aici să zicem că înțeleg, deși e oribil, dar cu faptul că personajul principal moare sau pierde ceva important nu pot fii de acord!

Sunt eu singurul cu așa idei, sau mai sunt oameni care se simt aiurea când văd așa  ceva?😕

Update: Un exemplu potrivit de film, al cărui final să-mi fi plăcut, este Griffikin, care a rulat în seara asta pe PrimaTV. Deși și-a pierdut puterile dintr-o parte, a primit altele noi și mai puternice din altă sursă. Așa îmi convine!😀


Acțiuni

Information

2 responses

14 07 2010
i4ever

M-am saturat de astfel de filme. Acum caut orice film ce nu apartine acestei sfere. Si ma bucur ca gasesc. De asemenea, ma bucur ca nu sunt singurul care urmareste filmele de pe Prima. Au inceput de la un timp sa adauge unele care intr-adevar merita vazute.

15 07 2010
Tony

Deci mai sunt astfel de oameni!😉

Pe Prima urmaresc Trasnitii de-a lungul anului, iar astfel aflu de filmele care le ruleaza. In afara de ei ma mai uit doar pe HBO, din cand in cand…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: