Coşmarurile unei domnişoare de onoare

16 07 2010

Vara, după cum bine ştiţi, începe sezonul de nunţi. Fiecare sâmbătă va fi beneficiara unui sistem de sonorizare impecabil, cu o acoperire mai ceva ca antenele Digi şi cu un sunet monoton neplăcut, dar festiv, şi parca cu o marca românească….

De acest sistem beneficiaza orice maşină, nu mai e nevoie de radio, care şi aşa este inutil. De ce? Pentru că face taraful aproape inaccesibil cum are atâtea butoane şi o rotiţă mare în mijloc. Dăl dreacu’ de prototip!

Dar cele mai afectate persoane din toată povestea sunt desigur domnişoarele de onoare, care sunt împachetate în materiale strălucitoare roz şi fixate în pământ cu tocuri de 10 cm. Aaa! Da’ stai mă că n-are cum! Nici poveste! Să fie mai draguţă acea fată a lui Mitică decât mireasa? Eee! Păi nu merge aşa. Trebuie să vină fata lui bade Gheorghe – că-i mai aşa, no mai ştii tu…mai urâţică măăă!!!

Am avut şi eu dezgustătorul privilegiu de a fi domnişoară de onoare şi pot să spun cu mândrie că a fost singura zi din viaţa mea în care am arătat ca o bezea umflată până la o explozie nucleară. Rochia avea atâta stabilitate, deşi era de forma unui pepene, încât nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva erau materiale radioactive ascunse în fibra materialului… Oricum, sunt sigură că rozul acela traumatizant nu era doar colorant. Sau dacă era, mă rog, o fi fost unic în lume…

Sunt unele fete care consideră că a fi domnişoară de onoare este un privilegiu. Cum sa nu-ţi placă să arăţi ca un gogoşar umplut de faţă cu sute de oameni şi să mai şi stai în picioare la cununia religioasă? Da, visul vieţii mele…ooo!!!

Iar apoi, când începe petrecerea, toţi vor avea feţele parcă injectate cu botox că-i mare minune că s-or luat ăia doi, că fata-i gospodină, băiatu’ la fel şi încep părinţii nefericiţilor să-şi caracterizeze odraslele ca fiind cei mai perfecţi oameni. Cam pe la sfârşit încep să se certe pe care-i mai perfect şi încep cu chestii în genu:

-Da’ ce că a mea? Are şi masteratu’, dar şi doctoratu’…nu ca a tău numa’ cu masterat. Eheeei!!
-Păi da că a meu îi descurcăreţ el de felu lui! N-are nevoie de giumbuşlucuri de-astea…politice!

Şi tot la sfârşitul nunţii toţi sunt pe sub mese şi te vezi că pescuieşti mirii de lângă barul deschis şi-i târăşti cu forţa la maşină pentru luna de miere…

Căsătoria,singura forma legalizată de sclavism :)) :)) !


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: